astazi va propun o salata mai neobisnuita, ideala pentru un pranz lejer sau o gustare rapida si sanatoasa. in culori pastelate de primavara, cu o aroma subtila, un gust racoritor si cremos in acelasi timp, aceasta salata este un deliciu gurmand si elegant.
avocado ofera o textura cremoasa si catifelata, iar morcovii si merele rase aduc acel contrast suculent-crocant, atat de asteptat intr-o salata ce va va seduce papilele. sosul este matasos, pe baza de iaurt, miere, lamaie,otet de mere si ulei de samburi de struguri, perfect pentru a facilita absortia vitaminelor.
ingrediente:
-un avocado
-o lamaie
-un mar verde
-un morcov
-un iaurt mic (poate fi cu cereale)
-o lingura de miere (cat mai parfumata)
-o lingurita de otet de mere
-o lingurita de ulei de samburi de struguri
-optional: germeni de grau sau alti fulgi de cereale
avocado se taie in jumatati, se indeparteaza miezul si se scoate pulpa. se stropeste imediat cu suc de lamaie, ca sa nu se oxideze, se taie in cuburi. morcovul si marul se rad si se stropesc cu suc de lamaie.
amestecati bine ingredientele.
adaugati sosul de iaurt.
amestecati, adaugati si fulgi de cereale , daca doriti.
umpleti jumatatile de avocado cu salata si serviti. daca doriti un plus de fibre si vitamine, pudrati salata cu fulgi de germeni de grau.
pofta buna!